A fi sau a nu fi

Saptamana creatiunii, o saptamana literala(1)

        "Ca si Sabatul, sãptãmâna îsi are originea la creatiune si a fost pãstratã ajungând pânã la noi de-a lungul întregii istorii biblice. Dumnezeu Însusi a stabilit prima sãptãmânã ca un etalon pentru sãptãmânile ce aveau sã se succedã pânã la sfârsitul timpului. La fel ca toate celelalte, ea a fost formatã din sapte zile literale. ªase zile au fost folosite pentru lucrarea creatiunii; în ziua a saptea, Dumnezeu S-a odihnit si a binecuvântat atunci aceastã zi, punând-o deoparte ca zi de odihnã pentru om.
        În Legea datã pe Sinai, Dumnezeu a recunoscut aceastã sãptãmânã, cum si motivele pe care se bazeazã ea. Dupã ce a dat porunca: "Adu-ti aminte de ziua de odihnã, ca s-o sfintesti", arãtând ce anume trebuie fãcut în cele sase zile si ce nu trebuie fãcut în cea de-a saptea zi, El aratã motivul pentru care trebuie sã privim astfel sãptãmâna, arãtând înapoi spre propriul Sãu exemplu: "Cãci în sase zile a fãcut Domnul cerurile, pãmântul si marea, si tot ce este în ele, iar în ziua a saptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnã si a sfintit-o" (Exod 20,8-11). Acest motiv este frumos si puternic, atunci când întelegem zilele creatiunii ca fiind zile literale. Primele sase zile ale fiecãrei sãptãmâni sunt date omului pentru muncã, pentru cã Dumnezeu a folosit aceeasi perioadã de timp din prima sãptãmânã în lucrarea creatiunii. În ziua a saptea omul trebuie sã se retinã de la lucru, în amintirea faptului cã în ziua a saptea Creatorul S-a odihnit.
        Dar presupunerea cã evenimentele primei sãptãmâni au cerut mii si mii de ani loveste direct la temelia poruncii a patra. Ea reprezintã pe Creator ca poruncind oamenilor sã pãstreze o sãptãmânã de sapte zile literale, ca sã comemoreze perioade vaste, nedefinite de timp. Acest lucru este contrar metodei Sale de a Se comporta cu creaturile Sale. Aceastã presupunere face nedefinit si obscur ceea ce El a arãtat ca fiind foarte clar. Acest lucru constituie necredinciosi în forma ei cea mai subtilã si deci cea mai periculoasã; adevãratul sãu caracter este asa de ascuns, încât este acceptat si învãtat de multi care mãrturisesc a crede în Biblie.
        "Cerurile au fost fãcute prin Cuvântul Domnului, si toatã ostirea lor prin suflarea gurii Lui" Cãci El zice, si se face; porunceste si ce porunceste ia fiintã" (Ps.33,6.9). Biblia nu recunoaste lungi perioade de timp în care pãmântul sã fi evoluat încet din haos. Cu privire la fiecare zi a creatiunii, raportul Sfintelor Scripturi declarã cã ea consta dintr-o searã si o dimineatã, la fel ca celelalte zile care au urmat. La terminarea fiecãrei zile este dat rezultatul lucrãrii Creatorului. Declaratia fãcutã la sfârsitul primei sãptãmâni de lucru a Creatorului sunã astfel: "Iatã istoria cerurilor si a pãmântului, când au fost fãcute" (Gen.2,4). Iar faptul acesta nu exprimã ideea cã zilele creatiunii au fost altfel decât zilele literale. Fiecare zi a generat ceva, pentru cã în ea Dumnezeu a adus la existentã, a generat sau a produs o nouã parte din lucrarea Sa.
        Geologii sustin cã au gãsit în pãmânt dovada faptului cã el este mai vechi decât spune raportul mozaic. Oase de oameni si de animale, ca si instrumente de rãzboi, copaci pietrificati mult mai mari decât tot ceea ce existã astãzi sau decât a existat cu mii de ani în urmã s-au descoperit si se descoperã, si de aici se deduce cã pãmântul a fost populat, cu mult înaintea timpului prezentat în raportul creatiunii, de cãtre o rasã de oameni cu mult superioarã în staturã oricãrui om ce trãieste astãzi pe suprafata pãmântului. Un astfel de rationament i-a determinat pe multi care mãrturisesc a crede în Sfânta Scripturã sã îmbrãtiseze punctul de vedere cã zilele creatiunii au fost perioade de timp nedefinite.
        Dar în afarã de istoria Bibliei, geologia nu poate dovedi nimic. Cei de azi nu cunosc dimensiunile oamenilor, animalelor si ale copacilor de dinainte de potop sau extraordinarele schimbãri ce au avut loc atunci. Relicvele gãsite în pãmânt sunt - într-adevãr - o dovadã a conditiilor cu totul diferite din multe puncte de vedere - fatã de cele de astãzi, dar timpul când existau aceste conditii este prezentat în raportul inspirat al Bibliei. În istoria potopului, Inspiratia a explicat ceea ce geologia singurã n-ar fi putut niciodatã sã pãtrundã, sã înteleagã. În zilele lui Noe, oamenii, animalele si copacii, de multe ori mai mari decât cei care existã astãzi, au fost îngropati în pãmânt si pãstrati astfel ca o dovadã pentru generatiile viitoare cã antediluvienii au pierit printr-un potop. A fost în planul lui Dumnezeu ca descoperirea acestor lucruri sã întãreascã credinta în istoria inspiratã; dar oamenii, cu rationamentul lor desert, cad si ei în aceeasi gresealã în care au cãzut cei dinainte de potop, si anume cã ei transformã în blestem lucrurile pe care Dumnezeu li le-a dat ca o binecuvântare, printr-o gresitã folosire a lor.
        Este unul dintre mijloacele de înselare ale lui Satana, acela de a-i face pe credinciosi sã accepte o idee gresitã; cãci el poate sã umbreascã atât de mult Legea lui Dumnezeu, care în sine este foarte simplã, încât sã-i facã pe oameni sã se rãzboiascã împotriva poruncii a patra, pentru cã ea aratã atât de clar spre viul Dumnezeu, Creatorul cerurilor si al pãmântului.
        Se depune un efort continuu pentru a explica lucrarea creatiunii ca un rezultat al unor cauze naturale; iar rationamentul omenesc este acceptat chiar de cãtre cei ce mãrturisesc a fi crestini, rationament ce este în flagrantã opozitie cu faptele cele simple ale Scripturii. Sunt multi aceia care se opun cercetãrii profetiilor biblice, în mod deosebit acelea din Daniel si Apocalips, declarând despre ele cã sunt obscure si deci nu le putem întelege; cu toate acestea, chiar aceste persoane acceptã unele teorii care sunt în contradictie cu raportul mozaic. Dacã însã ceea ce a descoperit Dumnezeu este asa de greu de înteles, cât de neprincipial este de a accepta simple presupuneri cu privire la ceea ce El n-a descoperit!
        "Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre si ale copiilor nostri pe vecie" (Deut.29,29). El n-a descoperit niciodatã oamenilor modul exact în care a adus la îndeplinire lucrarea creatiunii. Întelepciunea omeneascã nu poate pãtrunde tainele Celui Preaînalt. Puterea Sa creatoare este tot atât de nepãtrunsã ca si existenta Sa.
        Dumnezeu a îngãduit ca un potop de luminã sã se reverse asupra lumii atât în domeniul stiintei, cât si în cel al artei; dar atunci când unii din asa numitii oameni de stiintã se ocupã de aceste subiecte numai din punct de vedere omenesc, cu sigurantã cã vor ajunge la concluzii gresite. Poate fi nevinovat faptul de a face speculatii dincolo de ceea ce ne-a descoperit Cuvântul lui Dumnezeu, dacã teoriile noastre, însã, nu contrazic faptele ce sunt prezentate în Sfânta Scripturã; dar aceia care lasã la o parte Cuvântul lui Dumnezeu si cautã sã explice lucrãrile creatiunii Sale, bazati numai pe principii stiintifice, sunt purtati de curent pe un ocean necunoscut, fãrã hartã si fãrã busolã. Cele mai mari capacitãti intelectuale, dacã nu sunt cãlãuzite de Cuvântul lui Dumnezeu în cercetãrile lor, ajung în încurcãturã în încercãrile lor de a trasa relatiile dintre stiintã si revelatie. Deoarece Creatorul si lucrãrile Lui sunt atât de mult peste posibilitatea lor de întelegere si pentru cã nu pot sã le explice prin legile naturale, acestia considerã raportul biblic ca nefiind vrednic de încredere. Aceia care se îndoiesc de temeinicia raportului Vechiului si Noului Testament vor face un pas mai departe si vor ajunge sã se îndoiascã de existenta lui Dumnezeu si atunci, pierzându-si ancora, vor fi lãsati sã se izbeascã de stâncile necredintei.
        Aceste persoane au pierdut simplitatea credintei. Trebuie sã existe o neclintitã credintã în autoritatea divinã a Cuvântului celui sfânt al lui Dumnezeu. Biblia nu trebuie sã fie testatã prin ideile stiintifice ale oamenilor. Cunostinta omeneascã nu este un ghid vrednic de încredere.
        Scepticii care citesc Biblia cu scopul de a cãuta greseli, printr-o imperfectã întelegere a revelatiei pot pretinde cã au gãsit contradictii în ea; dar dacã este bine înteleasã, ea este într-o perfectã armonie. Moise a scris sub cãlãuzirea Duhului lui Dumnezeu si o corectã teorie a geologiei nu va pretinde niciodatã cã a descoperit ceea ce nu se poate armoniza cu declaratia Lui. Tot adevãrul, fie el în naturã sau revelatie, este consecvent cu sine în toate manifestãrile lui.
        În Cuvântul lui Dumnezeu sunt unele probleme la care cei mai profunzi învãtati nu vor putea da rãspuns. Atentia este atrasã la aceste subiecte pentru a ni se arãta cât de multe probleme sunt chiar în lucrurile obisnuite ale vietii de fiecare zi, pe care mintile mãrginite, cu toatã întelepciunea cu care se fãlesc, nu le vor putea întelege niciodatã pe deplin.
        Cu toate acestea, oamenii de stiintã cred cã pot întelege întelepciunea lui Dumnezeu, ceea ce El a fãcut sau ceea ce El poate face. Ideea foarte mult rãspânditã este aceea cã El este limitat de propriile Lui legi. Oamenii neagã sau ignorã existenta Lui ori cautã sã explice totul, chiar si lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii omenesti; si nu mai au nici un fel de respect pentru Numele Sãu sau teamã de puterea Sa. Ei nu cred în supranatural si nu înteleg legile lui Dumnezeu sau puterea Lui infinitã de a aduce la îndeplinire - prin ele - vointa Lui. Asa cum se foloseste de obicei, termenul "legile naturii" cuprinde ceea ce au fost în stare oamenii sã descopere cu privire la legile ce guverneazã lumea fizicã; dar cât de limitatã este cunostinta lor si cât de vast este câmpul în care Creatorul poate lucra în armonie cu propriile Sale legi - si încã peste posibilitatea de întelegere a fiintei mãrginite! Multi învatã cã materia posedã energie vitalã, cã materiei îi sunt date anumite proprietãti si apoi ea este lãsatã sã actioneze prin propria sa energie; cã lucrurile din naturã sunt conduse în armonie cu niste legi fixe, în care nici chiar Dumnezeu nu poate interveni. Aceasta este o falsã stiintã si nu este sustinutã de Cuvântul lui Dumnezeu. Natura lor este la dispozitia Creatorului ei. Dumnezeu nu anuleazã legile Sale si nici nu lucreazã împotriva lor, ci El le foloseste continuu ca instrumente ale Sale. Natura mãrturiseste despre o inteligentã, o prezentã, o energie activã, care lucreazã în si prin legile ei. În naturã se vãdeste continua lucrare a Tatãlui si a Fiului. Hristos spune: "Tatãl Meu lucreazã pânã acum; si Eu de asemenea lucrez" (Ioan 5,17).
        Levitii, în imnul lor ce ne este redat de Neemia, cântã: "Tu, Doamne, numai Tu ai fãcut cerurile, cerurile cerurilor si toatã ostirea lor, si pãmântul cu tot ce este pe el" Tu dai viatã tuturor"" (Neem.9,6). Cu privire la lumea aceasta a noastrã, lucrarea creatiunii lui Dumnezeu este completã. Cãci "lucrãrile Lui fuseserã isprãvite încã de la întemeierea lumii" (Evr.4,3). Dar puterea, energia Sa, este încã exercitatã în mentinerea lucrãrilor creatiunii Sale. Inima bate si respiratia îsi urmeazã cursul nu pentru cã mecanismul ce a fost pus odatã în miscare continuã sã actioneze prin propria sa energie, ci fiecare respiratie si fiecare pulsatie a inimii sunt o dovadã a grijii Aceluia în care "avem viata, miscarea si fiinta" (Fapte 17,28). Faptul cã an de an pãmântul produce bunãtãtile lui si îsi continuã miscarea în jurul soarelui nu se datoreste unei puteri proprii. Mâna lui Dumnezeu este aceea care conduce planetele si le pãstreazã în pozitia lor, în mersul lor ordonat prin spatiile siderale. El "a fãcut sã meargã dupã numãr, în sir, ostirea lor. El le cheamã pe toate pe nume; asa de mare este puterea si tãria Lui, cã una nu lipseste" (Is.40,26). Prin puterea Lui vegetatia se dezvoltã, frunzele apar si florile înfloresc. El "face sã rãsarã iarba pe munti" (Ps.147,8) si prin El vãile sunt fãcute sã rodeascã. "Toate fiarele pãdurilor" îsi cer hrana de la Dumnezeu" si fiecare creaturã vie, de la insecta cea mai micã si pânã la om, toate sunt zilnic dependente de grija Sa providentialã. În cuvinte deosebit de frumoase, psalmistul spune: "Toate" Te asteaptã, ca sã le dai hrana la vreme. Le-o dai Tu, ele o primesc; Îti deschizi Tu mâna, ele se saturã de bunãtãtile Tale" (Ps.104,20.21.27.28). Cuvântul Sãu controleazã elementele naturii; El acoperã cerurile cu nori si pregãteste ploaia pentru pãmânt. "El dã zãpada ca lâna. El presarã bruma albã ca cenusa" (Ps.147,16). "La tunetul Lui, urlã apele în ceruri; El ridicã norii de la marginile pãmântului, dã nastere fulgerelor si ploii, si scoate vântul din cãmãrile Lui" (Ier.10,13).
        Dumnezeu este temelia tuturor lucrurilor. Întreaga adevãratã educatie este în armonie cu lucrãrile Sale; toatã educatia crestinã duce la ascultarea de conducerea Sa. ªtiinta deschide noi perspective orizontului nostru; ea se înaltã sus si exploreazã noi profunzimi; dar, ca rezultat al cercetãrilor ei, ea nu aduce nimic care sã fie în conflict cu revelatia divinã. Ignoranta poate cãuta sã sustinã pãreri gresite cu privire la Dumnezeu, apelând la stiintã; dar cartea naturii si Cuvântul scris aruncã una asupra alteia" luminã. Noi suntem astfel condusi sã adorãm pe Creator si sã avem o încredere inteligentã în Cuvântul Sãu.
        Nici o minte mãrginitã nu poate întelege pe deplin existenta, puterea, întelepciunea sau lucrãrile Celui infinit. Scriitorul inspirat spune: "Poti spune tu cã poti pãtrunde adâncimile lui Dumnezeu, cã poti ajunge la cunostinta desãvârsitã a Celui Atotputernic? Cât cerurile-i de înaltã: ce poti face? Mai adâncã decât locuinta mortilor: ce poti sti? Întinderea ei este mai lungã decât pãmântul, si mai latã decât marea" (Iov 11,7-9). Mintile cele mai mari ale pãmântului nu pot cuprinde pe Dumnezeu. Oamenii pot cerceta continuu, pot învãta continuu si dincolo de aceasta încã este un" infinit.
        Cu toate acestea, lucrãrile creatiunii mãrturisesc despre puterea si mãretia lui Dumnezeu. "Cerurile spun slava lui Dumnezeu si întinderea lor vesteste lucrarea mâinilor Lui" (Ps.19,1). Aceia care iau Cuvântul scris ca sfãtuitor al lor vor gãsi în el un ajutor pretios în a-L întelege pe Dumnezeu. "Însusirile nevãzute ale Lui" se vãd lãmurit, de la facerea lumii când te uiti cu bãgare de seamã la ele în lucrurile fãcute de El", si anume" "puterea Lui vesnicã si dumnezeirea Lui" (Rom.1,20)."

                            Ellen White(Patriarhi si profeti, cap. 9)