Acasă » Articole » A fi sau a nu fi » Contradictii |
Iisus si Sabatul
Atitudinea lui Iisus fata de Sabat
Când iudeii s-au depărtat de Dumnezeu şi n-au mai căutat ca prin
credinţă să-şi însuşească neprihănirea lui Hristos, Sabatul şi-a pierdut
însemnătatea pe care o avea. Satana a căutat să se înalţe pe sine şi să
îndepărteze pe oameni de la Hristos, lucrând la denaturarea Sabatului care era
semnul puterii lui Hristos. Conducătorii iudei au împlinit voia lui Satana când
au împovărat ziua de odihnă a lui Dumnezeu cu cerinţe apăsătoare. În zilele lui
Hristos Sabatul devenise atât de pervertit încât păzirea lui reflecta mai
degrabă caracterul oamenilor egoişti şi despotici, decât caracterul Părintelui
ceresc iubitor. Rabinii prezentau pe Dumnezeu ca unul care dă legi de care
oamenii nu pot să asculte. Ei făceau pe oameni să vadă pe Dumnezeu ca un tiran
şi să-şi închipuie că ţinerea Sabatului, aşa cum o cerea El, făcea pe oameni să
fie asprii şi cruzi. Lucrarea lui Hristos era tocmai aceea de a îndrepta
părerile lor greşite. Cu toate că rabinii îl urmăreau cu o vrăjmăşie
neîmpăcată, El n-a lăsat nici măcar să se creadă că se supune pretenţiilor lor,
ci a mers înainte, păstrând Sabatul aşa cum cere legea lui Dumnezeu. Într-o zi de Sabat, când Mântuitorul şi
ucenicii Lui se întorceau de la locul de rugăciune, au trecut printr-un lan de
grâu care dădea în copt. Isus lucrase până târziu, şi când au trecut prin
holde, ucenicii au început să smulgă spice şi să mănânce boabele, după ce le
frecaseră în palme. În oricare altă zi, lucrul acesta n-ar fi adus nici o
discuţie deoarece un om care trecea pe lângă o holdă, o livadă, sau pe lângă o
vie, era liber să mănânce după dorinţă. Vezi Deut.23,24-25. Dar dacă ar fi
făcut cineva lucrul acesta în zi de Sabat se socotea o profanare. Nu numai că
adunarea spicelor era un fel de seceriş, dar frecarea lor în palme era un fel
de treierat. Aşa dar, după părerea rabinilor, Sabatul era de două ori profanat. Iscoadele îndată s-au plâns lui Isus, zicând:
"Iată că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să facă în ziua
Sabatului". Când a fost acuzat că a călcat Sabatul la
Betesda, Isus Se apărase susţinând că este Fiul lui Dumnezeu şi declarând că
lucra în armonie cu Tatăl. Acum când ucenicii au fost atacaţi, El aminteşte
acuzatorilor, ca exemple din Vechiul Testament, fapte îndeplinite în Sabat de către
aceia care erau în slujba lui Dumnezeu.
Învăţătorii iudei se lăudau cu cunoştinţele lor din Scriptură, dar în
răspunsul Mântuitorului se cuprindea o mustrare pentru necunoaşterea
Scripturilor sfinte. "Oare n-aţi citit ce a făcut David", zise el
"când a flămânzit el şi cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa lui
Dumnezeu, şi a mâncat pâine pe care nu era îngăduit să le mănânce, decât
preoţii?" Apoi le-a zis "Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul
pentru Sabat". "N-aţi citit în lege că în zilele de Sabat preoţii
calcă Sabatul în templu şi totuşi sunt nevinovaţi? Dar eu vă spun că aici este
Unul mai mare decât templul." "Fiul omului este Domn chiar şi al
Sabatului." Luca 6,3.4; Marcu 2,27.28; Matei 12,5.6. Dacă era drept ca David să-şi astâmpere
foamea mâncând din pâinea pusă la o parte pentru un scop sfânt, atunci era
drept şi pentru ucenici să-şi împlinească nevoile de hrană rupând spice în
ceasurile sfinte ale Sabatului. Şi iarăşi preoţii din Templu lucrau mai mult în
Sabat decât în alte zile. Aceeaşi lucrare în scopuri pământeşti ar fi fost un
păcat, dar lucrarea preoţilor era în slujba lui Dumnezeu. Ei săvârşeau ritualul
care îndruma pe oameni la puterea mântuitoare a lui Hristos, şi munca lor se
împăca foarte bine cu scopul pe care îl avea Sabatul. Dar acum Hristos Însuşi
venise. Făcând lucrarea lui Hristos, ucenicii se găseau în slujba lui Dumnezeu
şi tot ce era necesar pentru săvârşirea acestei lucrări era drept să se facă în
zi de Sabat.
Hristos voia să înveţe pe ucenici şi pe vrăjmaşii Lui că primul loc
trebuie să-l ocupe slujirea lui Dumnezeu. Ţinta lucrării lui Dumnezeu în lumea
aceasta este mântuirea omului, prin urmare tot ce este necesar să se facă în
Sabat pentru săvârşirea acestei lucrări este în acord cu legea privitoare la
Sabat. Isus a încununat apoi declaraţia Sa declarându-Se "Domn al
Sabatului" - Unul care era mai presus de orice discuţie, şi mai presus de
orice lege. Acest Atotputernic Judecător achită pe ucenici de vină, făcând apel
chiar la legea pe care ei erau acuzaţi că o calcă. Isus n-a lăsat ca lucrul acesta să treacă
fără să mustre pe vrăjmaşii Săi. El a spus că în orbirea lor ei înţelegeau
greşit Sabatul. El a zis: "Dacă aţi fi ştiut ce însemnează: 'Milă voiesc,
iar nu jertfe', n-aţi fi osândit pe nişte nevinovaţi". Mat. 12,7. Riturile
lor lipsite de căldură nu puteau să umple golul adus de lipsa acelei
credincioase şi duioase iubiri care va caracteriza totdeauna pe adevăraţii
închinători ai lui Dumnezeu.
Hristos a repetat adevărul că sacrificiile nu aveau valoare în ele
însele. Ele erau un mijloc şi nu un scop. Ţinta lor era să îndrume pe oameni la
Mântuitorul şi în felul acesta să-i aducă în armonie cu Dumnezeu. Dumnezeu
preţuieşte numai un serviciu făcut din iubire. Daca lipseşte aceasta, tot şirul
ceremoniilor este pentru El o ofensă. Aşa şi cu Sabatul. El avea ca scop să
aducă pe oameni în legătură cu Dumnezeu; dar dacă mintea era stăpânită de forme
obositoare, adevăratul rost al Sabatului era zădărnicit. Păzirea lui exterioară
era doar o batjocură. Ellen White(Hristos, Lumina lumii, cap 29) cu cateva modificari. | |
Vizualizări: 578 | | |
Total comentarii : 0 | |