Acasă » Articole » A fi sau a nu fi » Contradictii

Iisus si Sabatul(partea II)

Iisus si Sabatul


       

       Atitudinea lui Iisus fata de Sabat       

 

        Când iudeii s-au depărtat de Dumnezeu şi n-au mai căutat ca prin credinţă să-şi însuşească neprihănirea lui Hristos, Sabatul şi-a pierdut însemnătatea pe care o avea. Satana a căutat să se înalţe pe sine şi să îndepărteze pe oameni de la Hristos, lucrând la denaturarea Sabatului care era semnul puterii lui Hristos. Conducătorii iudei au împlinit voia lui Satana când au împovărat ziua de odihnă a lui Dumnezeu cu cerinţe apăsătoare. În zilele lui Hristos Sabatul devenise atât de pervertit încât păzirea lui reflecta mai degrabă caracterul oamenilor egoişti şi despotici, decât caracterul Părintelui ceresc iubitor. Rabinii prezentau pe Dumnezeu ca unul care dă legi de care oamenii nu pot să asculte. Ei făceau pe oameni să vadă pe Dumnezeu ca un tiran şi să-şi închipuie că ţinerea Sabatului, aşa cum o cerea El, făcea pe oameni să fie asprii şi cruzi. Lucrarea lui Hristos era tocmai aceea de a îndrepta părerile lor greşite. Cu toate că rabinii îl urmăreau cu o vrăjmăşie neîmpăcată, El n-a lăsat nici măcar să se creadă că se supune pretenţiilor lor, ci a mers înainte, păstrând Sabatul aşa cum cere legea lui Dumnezeu.

        

        Într-o zi de Sabat, când Mântuitorul şi ucenicii Lui se întorceau de la locul de rugăciune, au trecut printr-un lan de grâu care dădea în copt. Isus lucrase până târziu, şi când au trecut prin holde, ucenicii au început să smulgă spice şi să mănânce boabele, după ce le frecaseră în palme. În oricare altă zi, lucrul acesta n-ar fi adus nici o discuţie deoarece un om care trecea pe lângă o holdă, o livadă, sau pe lângă o vie, era liber să mănânce după dorinţă. Vezi Deut.23,24-25. Dar dacă ar fi făcut cineva lucrul acesta în zi de Sabat se socotea o profanare. Nu numai că adunarea spicelor era un fel de seceriş, dar frecarea lor în palme era un fel de treierat. Aşa dar, după părerea rabinilor, Sabatul era de două ori profanat.

        

        Iscoadele îndată s-au plâns lui Isus, zicând: "Iată că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului".

        

        Când a fost acuzat că a călcat Sabatul la Betesda, Isus Se apărase susţinând că este Fiul lui Dumnezeu şi declarând că lucra în armonie cu Tatăl. Acum când ucenicii au fost atacaţi, El aminteşte acuzatorilor, ca exemple din Vechiul Testament, fapte îndeplinite în Sabat de către aceia care erau în slujba lui Dumnezeu.

       

        Învăţătorii iudei se lăudau cu cunoştinţele lor din Scriptură, dar în răspunsul Mântuitorului se cuprindea o mustrare pentru necunoaşterea Scripturilor sfinte. "Oare n-aţi citit ce a făcut David", zise el "când a flămânzit el şi cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, şi a mâncat pâine pe care nu era îngăduit să le mănânce, decât preoţii?" Apoi le-a zis "Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat". "N-aţi citit în lege că în zilele de Sabat preoţii calcă Sabatul în templu şi totuşi sunt nevinovaţi? Dar eu vă spun că aici este Unul mai mare decât templul." "Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului." Luca 6,3.4; Marcu 2,27.28; Matei 12,5.6.

        

        Dacă era drept ca David să-şi astâmpere foamea mâncând din pâinea pusă la o parte pentru un scop sfânt, atunci era drept şi pentru ucenici să-şi împlinească nevoile de hrană rupând spice în ceasurile sfinte ale Sabatului. Şi iarăşi preoţii din Templu lucrau mai mult în Sabat decât în alte zile. Aceeaşi lucrare în scopuri pământeşti ar fi fost un păcat, dar lucrarea preoţilor era în slujba lui Dumnezeu. Ei săvârşeau ritualul care îndruma pe oameni la puterea mântuitoare a lui Hristos, şi munca lor se împăca foarte bine cu scopul pe care îl avea Sabatul. Dar acum Hristos Însuşi venise. Făcând lucrarea lui Hristos, ucenicii se găseau în slujba lui Dumnezeu şi tot ce era necesar pentru săvârşirea acestei lucrări era drept să se facă în zi de Sabat.

      

        Hristos voia să înveţe pe ucenici şi pe vrăjmaşii Lui că primul loc trebuie să-l ocupe slujirea lui Dumnezeu. Ţinta lucrării lui Dumnezeu în lumea aceasta este mântuirea omului, prin urmare tot ce este necesar să se facă în Sabat pentru săvârşirea acestei lucrări este în acord cu legea privitoare la Sabat. Isus a încununat apoi declaraţia Sa  declarându-Se "Domn al Sabatului" - Unul care era mai presus de orice discuţie, şi mai presus de orice lege. Acest Atotputernic Judecător achită pe ucenici de vină, făcând apel chiar la legea pe care ei erau acuzaţi că o calcă.

        

        Isus n-a lăsat ca lucrul acesta să treacă fără să mustre pe vrăjmaşii Săi. El a spus că în orbirea lor ei înţelegeau greşit Sabatul. El a zis: "Dacă aţi fi ştiut ce însemnează: 'Milă voiesc, iar nu jertfe', n-aţi fi osândit pe nişte nevinovaţi". Mat. 12,7. Riturile lor lipsite de căldură nu puteau să umple golul adus de lipsa acelei credincioase şi duioase iubiri care va caracteriza totdeauna pe adevăraţii închinători ai lui Dumnezeu.

       

        Hristos a repetat adevărul că sacrificiile nu aveau valoare în ele însele. Ele erau un mijloc şi nu un scop. Ţinta lor era să îndrume pe oameni la Mântuitorul şi în felul acesta să-i aducă în armonie cu Dumnezeu. Dumnezeu preţuieşte numai un serviciu făcut din iubire. Daca lipseşte aceasta, tot şirul ceremoniilor este pentru El o ofensă. Aşa şi cu Sabatul. El avea ca scop să aducă pe oameni în legătură cu Dumnezeu; dar dacă mintea era stăpânită de forme obositoare, adevăratul rost al Sabatului era zădărnicit. Păzirea lui exterioară era doar o batjocură.   

                                                    Ellen White(Hristos, Lumina lumii, cap 29) cu cateva modificari.

Categorie: Contradictii | Adăugat de: Eron (15/10/2010)
Vizualizări: 578 | Tag-uri: parere, comportament, atitudine, Sabat, Iisus | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]