A fi sau a nu fi

Isus si Sabatul*

       Despre Sabat 

        Sabatul a fost sfinţit la creaţiune. Fiind rânduit pentru om, originea sa este timpul acela când ''stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie, şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie". Iov 38,7. Pacea odihnea asupra lumii, deoarece pământul era în armonie cu cerul. "Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune." Şi El S-a odihnit în bucuria lucrării Sale încheiate. Gen.1,31.        

        Deoarece El S-a odihnit în Sabat, "Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o" - a pus-o la o parte pentru un scop sfânt. El a dat-o lui Adam ca o zi de odihnă. Era un semn de aducere aminte al lucrării de creaţiune  şi în felul acesta un semn al puterii lui Dumnezeu şi al iubirii Sale. Scriptura zice: "El a lăsat o aducere aminte a minunilor Lui". "Însuşirile nevăzute ale Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El". Gen.2,3; Ps.111,4; Rom.1,20.

        Toate lucrurile au fost create prin Fiul lui Dumnezeu. "La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu...Toate lucrurile au fost făcute prin El, şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El". Ioan 1,1-3. Şi deoarece Sabatul este o amintire a lucrării creaţiunii el este o dovadă a iubirii şi puterii lui Hristos.

        Sabatul a fost încorporat în legea dată pe Sinai, dar nu atunci a fost făcut cunoscut pentru prima dată ca zi de odihnă. Poporul Israel avea cunoştinţă de el înainte de a veni la Sinai. Până să ajungă acolo, ei au ţinut Sabatul. Când unii l-au profanat, Domnul i-a mustrat şi a zis: "Până când aveţi de gând să nu păziţi legile şi poruncile Mele? Exod 16,28.

        Sabatul n-a fost dat numai pentru Israel, ci el a fost dat pentru lumea întreagă. El a fost făcut cunoscut omului în Eden şi, asemenea celorlalte precepte ale Decalogului, este obligatoriu pentru totdeauna. Despre legea aceasta din care face parte porunca a patra, Hristos zice: "Câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau frântură de slovă din lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile". Atâta vreme cât există cerul şi pământul, Sabatul va fi şi mai departe un semn al puterii Creatorului. Şi atunci când Edenul va înflori din nou pe pământ, ziua sfântă de odihna a lui Dumnezeu va fi onorată de toţi cei ce sunt sub soare. "În fiecare Sabat", locuitorii pământului nou, slăvit, vor veni "să se închine înaintea Mea-zice Domnul." Matei 5,18; Is.66,23.

        Nici o altă instituţie încredinţată iudeilor n-a urmărit aşa de mult să-i deosebească de neamurile din jurul lor, cum a făcut-o Sabatul. Dumnezeu a intenţionat ca păzirea lui să-i arate ca închinători ai Săi. Trebuie să fie un semn al despărţirii lor de idolatrie, al legăturii lor cu Dumnezeul cel adevărat. Dar pentru a sfinţi Sabatul, şi oamenii trebuie să fie sfinţi. Prin credinţă ei trebuie să ajungă părtaşi la dreapta lui Hristos. Când i s-a dat lui Israel porunca "Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti", Domnul a mai spus şi: "Să-Mi fiţi nişte oameni sfinţi". Exod 20,8;22,31. Numai în felul acesta Sabatul putea să deosebească pe israeliţi ca închinători ai lui Dumnezeu.