A fi sau a nu fi

 Are suferinta umana vreun rost?

       Este simplu sa citesti textele biblice care afirma dreptatea, dragostea si puterea Creatorului.Dar cum le poti sustine veridicitatea in fata dovezilor suferintei?

       Ne nastem, traim si murim in suferinta.Exista un consens universal in aceasta privinta.De fapt, s-ar putea crede ca esenta conditiei umane este suferinta.Durerea fizica si framantarile interioare sunt comportamentele existentei efemere.Vorbind despre soarta omului, inteleptul Solomon scria ca "toate zilele lui sunt pline de durere si truda lui nu este decat necaz;nici macar noaptea nu are odihna in inima lui”(Eclesiastul 2:23).Si daca sunt dureri pe care omul invata sa le indure, sunt si dureri care par de nesuportat si care biciuiesc mintea cu aceeasi intrebare-de ce?

       Razboaiele din Irak si Afganistan, valul ucigas care a lovit coastele Asiei, atentatele de la World Trade Center, Madrid si Londra, sangerosul conflict din fasia Gaza, genocidele si epurarile etnice din Bosnia, Rwanda, Cambodgia si regiunea Darfur, milioanele de victime ale drogurilor, alcoolului, tutunului,epidemiilor, cutremurilor, foametei-sunt tot atatea dovezi suficiente ale suferintei din lume, dovezi care ii fac pe multi sa se intrebe daca este adevarat ceea ce afirma teologia crestina despre Dumnezeu.

       Teologul Millard Erickson facea distinctie intre raul natural si raul moral.Daca raul moral (crime, abuzuri, razboi, discriminari etc) poate fi atribuit alegerilor gresite ale fiintelor inzestrate cu inteligenta si liber arbitru, raul natural (cutremure, furtuni, inundatii,seceta, epidemii) pare sa nu aiba explicatie.De ce nu intervine Dumnezeu pentru a opri fenomenele care provoaca o necurmata suferinta?Abatele Pierre scria:”Se crede, dupa cum am aflat de curand, ca pe pamant au trait 80 de miliarde de oameni.Cati au avut parte de o viata dureroasa, cati s-au chinuit, cati au suferit…si pentru ce?Da, Doamne, pentru ce?Daca Dumnezeu este o Fiinta iubitoare si atotputernica, de ce exista suferinta?Rauri de suferinta se varsa in marea istoriei si pare ca marea tot nu se umple.Pana cand va trebui sa fie platit acest tribut al suferintei?Si care este rolul ei?

       Suferinta este prezenta inca de pe primele pagini ale Bibliei.Daca, uneori, Divinitatea a pedepsit pacatul prin seceta, foamete sau epidemie, aceasta nu inseamna ca fiecare seceta, foamete sau epidemie este o interventie directa din partea lui Dumnezeu, cu scop punitiv.

       Preocuparea de a impaca iubirea divina cu realitatea suferintei este atat de mare, incat, adeseori, este pierdut din vedere un personaj important-diavolul.Satana este cel care contribuie esential la amplificarea suferintei umane.

       Sunt prezentate in Biblie cazuri cand leprosii, orbii, surzii si demonizatii au fost vindecati.Dar Dumnezeu nu i-a vindecat pe toti leprosii, orbii, surzii si demonizatii .Exista suficiente argument biblice ca El poate sa anihileze raul si sa suprime suferinta.Totusi, conform Bibliei, inlaturarea completa a raului si a suferintei este amanata pana la un moment dat pe care omenirea nu il cunoaste.

       Lunga istorie a suferintei se imparte in doua:inainte si dupa Hristos.Intruparea Fiului lui Dumnezeu este gestul prin care Dumnezeu a demonstrat universului ca El nu sta ascuns undeva, in slava, lasandu-i pe bietii oameni sa se tarasca in chinuri si dureri.Fiul lui Dumnezeu a luat natura umana pentru a suferi impreuna cu cei ce sufera.Daca Dumnezeu nu este mai mult decat o inventie a omului, atunci omul nu a scornit doar un Dumnezeu, ci Unul care a suferit infinit mai mult decat faptura, decat orice faptura pe care a creat-o.Dumnezeu a cunoscut mai dinainte istoria omenirii.A stiut despre caderea omului in pacat, precum si despre suferintele lui Iisus Hristos.Si totusi a creat!Iar faptul acesta ne da increderea ca, dincolo de istoria lumii indurate, va fi un timp al bucuriei.

       Suferinta, in formele ei cele mai crunte, determina cel putin doua reactii.Unii s-au razvratit impotriva lui Dumnezeu, ascunzandu-I sau negandu-I existenta.Altii au vazut in suferinte o interventie divina in propriile vieti.Uneori, suferinta poate fi un mijloc prin care Dumnezeu corecteaza natura umana, deformata de pacat.Uneori, Dumnezeu poate fi vazut mai bine prin ochii inlacrimati.Nu este poezie, ci marturia celor care L-au intalnit prin suferinta.

       Problema suferintei nu are solutii umane.Este o ecuatie cu suficient de multe necunoscute, incat sa fie rezolvata doar de Dumnezeu.Este de apreciat sinceritatea cu care Erickson recunoaste ca "nu ar trebui sa avem asteptari prea mari de la tratarea problemei raului.Va trebui sa ne multumim cu ceva mai putin decat o rezolvare completa.Este important  sa se recunoasca faptul ca aceasta este o problema foarte dificila, probabil cea mai dificila dintre toate problemele intelectuale care stau in fata teismului.”

       Uneori, suferinta este cauzata de neascultarea de Dumnezeu.Alteori, Dumnezeu testeaza credinta oamenilor prin necazuri si dureri.Unele necazuri vin asupra omului tocmai ca rezultat al loialitatii lui fata de Dumnezeu.Pentru fiecare dintre aceste situatii gasim exemple in Biblie,dar uneori este greu sa intelegem modul in care , intentiile, alegerile si faptele omului se imbina cu intentiile, alegerile si actele divine.Aceasta dificultate deriva din distinctia calificata dintre Creator si creatura.Relatiile dintre oameni nu sunt un soblon prin care sa intelegem relatia dintre om si Dumnezeu.

       Nu putem patrunde rostul sau sensul suferintei umane fara o intelege mai larga a istoriei acestei lumi.Daca Dumnezeu nu ar exista raspunsul ar fi simplu:suntem o rasa degenerata, cu instincte de fiare salbatice si supravietuiesc cei mai puternici.Nu exista nici un sens.Nu exista nici o speranta.Dar Dumnezeu exista si a creat aceasta lume, cu mainile Lui.In consecinta, istoria omenirii are un sens pe care il cunoaste cel putin El.Lumea se indreapta spre un punct exact.Cartea Apocalipsei vorbeste explicit despre sfarsitul acestei lumi, cu tot ce inseamna ea-ura, razboi, crima, viol, suferinta, moarte-si, un acelasi timp, anunta instaurarea unei noi realitati:”apoi am vazut un cer nou si un pamant nou, pentru ca cerul dintai si pamantul dintai pierisera”(Apocalipsa 21, 1).In acest univers refacut, Dumnezeu "va sterge orice lacrima din ochii lor.Si moartea nu va mai fi.Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut”(Apocalipsa 21, 4).

                                                                               Articol prelucrat din revista "Semnele Timpului"