Acasă » Articole » Corpore sano » Corpore sano

Beneficiile consumului de apa

          Beneficiile consumului de apa

 

           Cata apa consumi intr-o zi? Majoritatea dintre noi uita ca unul dintre elementele esentiale de care are nevoie organismul nostru pentru a functiona in mod armonios este apa! De ce oare am uitat in timpurile noastre, ca apa este un adevarat elixir?

          Din pacate, foarte multe persoane au ajuns sa inlocuiasca acest „lichid al vietii” cu bauturi carbo-gazoase daunatoare.

          Atunci cand realizezi insa ca 60% -70% din corpul tau inseamna apa, abia atunci realizezi si cat de important este acest lichid pentru sanatatea ta.

          Stiai ca trebuie sa bei mai multa apa decat iti transmite corpul, prin senzatia de „sete”? Daca rinichii nostri nu s-ar ocupa de incredibila functie de reciclare a apei, ar trebui sa bem aproximativ 40.000 de cani de apa in fiecare zi! Chiar si asa, este bine sa consumam in fiecare zi, intre 8 si 10 cani de apa, pentru a aduce in organism un aport de apa proaspata, benefica.

          Exista de asemenea, o legatura stransa intre consumul de apa si senzatia de oboseala.Apa are o mare importanta si in reglarea temperaturii corpului si, de asemenea, persoanele active au nevoie de mai multa apa din cauza deshidratarii produse prin transpiratie si respiratie rapida.     

          Iata 10 dintre cele mai importante beneficii ale consumului de apa:

          1. Pierdere in greutate: Consumul apei ajuta sa pierdem in greutate deoarece elimina toxinele din corp. Consumul de apa reduce senzatia de foame, suprima apetitul, asa ca veti manca mai putin. In plus, apa contine 0 calorii.

          2. Remediu natural pentru dureri de cap: Ajuta la alinarea durerilor de cap si a celor de mijloc, din cauza deshidratarii. Desi sunt si alte motive pentru care apar durerile de cap, deshidratarea este cea mai comuna.

          3. Aratati mai tineri si aveti o piele mai sanatoasa: Veti arata mai tineri atunci cand pielea va fi corespunzator hidratata. Apa ajuta la hranirea tesuturilor, hidrateaza pielea si creste elasticitatea acesteia.

          4. O mai mare productivitate a muncii: Creierul nostru este facut in mare parte din apa, prin urmare consumul de apa va ajuta sa ganditi mai bine, sa fiti mai alerti si mai concentrati.

          5. Exercitii mai eficiente: Consumul de apa regleaza temperatura corpului. Va veti simti mai energici in timpul exercitiilor, iar apa va deveni combustibilul necesar muschilor.

          6. Ajuta digestia si lupta impotriva constipatiei: Consumul de apa stimuleaza metabolismul deoarece ajuta digestia. Fibrele si apa merg mana in mana pentru a declansa miscarea din intestine.

          7. Mai putine crampe si entorse: O hidratare adecvata va ajuta incheieturile si muschii, mentinandu-i lubrifiati, asa ca vor aparea mai putine crampe si luxatii.

          8. Mai putine sanse sa va imbolnaviti si mai multe sa fiti sanatosi: Band multa apa luptati impotriva gripei si altor afectiuni, precum pietre la rinichi si atac de cord. Apa in care se adauga si lamaie este utilizata pentru afectiuni de genul bolilor respiratorii, problemelor intestinale, reumatismului si artritei, etc. In plus, sistemul imunitar va fi imbunatatit.

          9. Alina oboseala: Apa este utilizata de catre organism pentru a elimina toxinele din corp. Daca organismul sufera de lipsa de apa, inima, spre exemplu, va trebui sa lucreze mai mult pentru a pompa sangele oxigenat catre toate celulele, asa se va intampla si cu restul organelor, acestea devenind epuizate, prin urmare si voi.

          10. Reduce riscul cancerului: Referitor la sistemul digestiv, unele studii arata ca band o cantitate sanatoasa de apa puteti reduce riscul aparitiei cancerului la vezica sau la colon. Apa dilueaza concentratia agentilor care cauzeaza cancerul si scurteaza perioada in care acestia intra in contact cu vezica si cu colonul.

          Acum, dupa ce ati citit toate aceste informatii, va puteti da seama cat de importanta pentru organism este apa? Ce aveti de gand sa faceti mai departe?

Categorie: Corpore sano | Adăugat de: Eron (14/11/2014)
Vizualizări: 76 | Tag-uri: scaderea riscului de cancer, dureri de cap, lubrifierea articulatiilor, slabire, consumul de apa, prevenire cancer, beneficii | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]